Titlu: Un an de la încetarea focului, sudul Libanului rămâne prins între teamă și incertitudine

La un an după acordul de încetare a focului dintre Israel și Hezbollah, realitatea din sudul Libanului arată mult diferit față de speranțele ridicate în noiembrie anul trecut. Deși confruntările masive s-au oprit, bombardamentele punctuale, raidurile aeriene și tensiunile politice au transformat pacea într-o iluzie fragilă, iar comunitățile civile trăiesc într-un permanent climat de incertitudine.

Vineri seara, în jurul orei 19:00, un atac aerian israelian a lovit un automobil în satul Froun, o localitate dominată de populație șiită și considerată de decenii un bastion al Hezbollah. La o oră după impact, locul păstra încă urmele devastării: pompierii terminaseră să adune rămășițele victimei, identificată ulterior de armata israeliană drept „un agent Hezbollah”. Pentru localnici, însă, etichetele politice au devenit secundare în fața pericolului constant.

„Cine ne ajută pe noi?”, întreabă cu dezolare Mohamad Mokdad, locuitor al satului, care își curăța veranda de resturile proiectate de explozie. „Nu vreau războaie, nu vreau partide. Vreau doar să trăiesc în liniște.” Fără să numească direct Hezbollah, el sugerează implicit că nici influența grupării asupra regiunii nu mai este percepută ca un garant al siguranței.

Acordul de încetare a focului a pus capăt unui conflict de 13 luni, soldat cu peste 4.000 de libanezi și 120 de israelieni morți. În teorie, Hezbollah trebuia să se retragă la nord de râul Litani, la aproximativ 30 km de frontieră, iar armata libaneză urma să preia controlul total în aceste zone. În practică, însă, realitatea din teren arată mult mai complexă: Israelul continuă să ocupe cel puțin cinci poziții strategice pe colinele sudului, iar atacurile aeriene nu s-au oprit.

UNIFIL, misiunea ONU din zonă, raportează peste 10.000 de încălcări ale încetării focului comise de Israel. În paralel, Ministerul Sănătății din Liban menționează mai mult de 330 de persoane ucise în atacuri, printre care și civili. Israelul justifică operațiunile afirmând că Hezbollah ar fi reluat activități militare în sud și că ar încerca să se reînarmeze cu drone explozive și echipamente aduse clandestin din Siria.

În satul Beit Lif, locuitorii trăiesc cu teama unei noi lovituri iminente după ce armata israeliană a publicat o hartă cu presupuse „infrastructuri teroriste” în localitate. În noaptea următoare, locuitorii au cerut armatei libaneze să patruleze pentru a împiedica orice justificare a unui atac. Prezența soldaților a rămas însă temporară, iar verificările nu au inclus clădiri private, un gest menit probabil să evite acuzațiile de colaborare cu Israelul.

Ezzat Hammoud, primarul satului, respinge categoric acuzațiile israeliene: „Nu există arme aici. Dacă ar fi fost, nu aș fi spus asta public.” Alți locuitori, precum Haider, insistă să arate jurnaliștilor casele lor, sperând că prezența presei îi va proteja. Ei declară că doresc stabilitate, nu confruntări, însă se simt prinși între presiunea militară israeliană și influența politică a Hezbollah.

În Yaroun, aproape de frontieră, locuitorii trăiesc sub zgomot continuu de drone. Nayef al-Rida, unul dintre puținii rămași, spune: „Nu e viață asta. Suntem singuri aici, doar cu speranța în mila lui Dumnezeu.”

Pe fondul tuturor acestor tensiuni, rămâne întrebarea dacă Libanul poate obține o pace durabilă fără o soluție clară privind armamentul Hezbollah. Deocamdată, răspunsul pare îndepărtat, iar oamenii obișnuiți continuă să plătească prețul unei tăceri fragile care se poate rupe oricând.