Un ingredient mic din oceane este crucial pentru oxigenul pe care îl respirăm

O importanță neobservată a fierului în ecosistemele marine

Oxigenul pe care îl respirăm depinde de un ingredient insignifiant din oceanele noastre: fierul. O nouă cercetare realizată de către Universitatea Rutgers evidențiază cum algele microscopice marine, numite fitoplancton, contribuie în mod semnificativ la producția de oxigen pe Pământ, având însă nevoie de fier pentru a-și desfășura activitatea. Atunci când fierul devine rar, fotosinteza se află în dificultate, iar ecosistemele marine pot suferi consecințe severe.

Studiul și descoperirile recente

Studiul publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences arată cum fierul joacă un rol limitativ în capacitatea fitoplanctonului de a produce oxigen. Phytoplanctonul, aflat la baza lanțului trofic oceanic, depinde de fier, care ajunge în oceane prin praf de deșert și prin apa topită a ghețarilor. Conform profesorului Paul G. Falkowski, „Fiecare respirație pe care o iei include oxigen provenit din ocean, eliberat de fitoplancton”.

Impactul schimbărilor climatice

Schimbările climatice afectează circulația oceanică și, prin urmare, cantitatea de fier livrată oceanelor. Deși nivelurile scăzute de fier nu vor împiedica oamenii să respire, consecințele pentru ecosistemele marine ar putea fi severe. Fitoplanctonul este sursa principală de hrană pentru krill, care constituie baza hranei pentru multe specii marine, inclusiv pentru pești, foci și balene. Reducerea nivelurilor de fier ar putea duce la scăderea populațiilor acestor creaturi majestuoase.

Studiul fotosintezei în ocean

Coautorul Heshani Pupulewatte a petrecut 37 de zile pe mare, străbătând Oceanul Atlantic de Sud și Oceanul de Sud, pentru a studia procesul de fotosinteză în medii naturale. Cercetarea a reieșit că atunci când fierul este rar, până la 25% din proteinele care capturează lumina devin „decouple”, ceea ce reduce eficiența utilizării luminii de către fitoplancton. Când fierul devine din nou disponibil, algele reușesc să-și reconecteze aceste sisteme, îmbunătățind astfel utilizarea energiei și sprijinind creșterea acestora. Această descoperire ar putea ajuta cercetătorii să anticipeze schimbările în productivitatea oceanică și în ciclul global al carbonului.