Reacțiile selective ale Marii Britanii față de Alaa Abdelfattah

Alaa Abdelfattah și nedreptățile selectivității britanice

Reacția intensă a Marii Britanii față de activistul britanico-egiptean Alaa Abd el-Fattah, eliberat recent din închisoare în urma unui decret prezidențial al președintelui egiptean Abdel Fattah al-Sisi, este remarcabilă. Aceasta nu reflectă o preocupare reală pentru justiție, ci evidențiază modul în care indignarea este aplicată selectiv.

Alaa, un scriitor și activist egiptean-britanic, a petrecut mai mult de un deceniu în închisorile egiptene după revolta din 2011 care l-a răsturnat pe președintele Hosni Mubarak. Întemnițarea sa a fost marcată de greva foamei, refuzul drepturilor fundamentale și tratamente considerate cruel și degradant de către organizațiile pentru drepturile omului. El a fost eliberat pe 23 septembrie, după o campanie de durată condusă de mama, sora și prietenii săi apropiați. Interdicția de a călători i-a fost ridicată abia luna aceasta, iar el a reușit să se alăture familiei sale în UK pe 26 decembrie.

În loc să fie primit cu brațele deschise, Alaa s-a confruntat cu atacuri publice și cereri de revocare a cetățeniei britanice, bazate pe o postare pe rețelele sociale din 2010 în care spunea că consideră „eroic” să „ucizi orice colonialist”, inclusiv sioniști. Această declarație a fost condamnată pe scară largă, fiind raportată poliției anti-teroriste pentru examinare.

Reacția rapidă și intensă la cuvintele sale contrastează puternic cu tăcerea în legătură cu afirmațiile și acțiunile mult mai grave pe care Marea Britanie nu doar că le tolerează, ci le facilitează activ. Alaa este criticat, în timp ce oficiali israelieni acuzați de genocid sunt primiți cu ușurință în UK.

În iulie, de exemplu, șeful aviației israeliene, Tomer Bar – responsabil de bombardamentele asupra Gaza – a primit imunitate specială legală pentru o vizită în UK, fără a fi arestat pentru crime de război. Statul Israel continuă să primească sprijin din partea Marii Britanii în ciuda avertismentelor internaționale referitoare la consecințele umanității.

Această asimetrie corodează credibilitatea principiilor pe care Marea Britanie pretinde că le apără. Drepturile omului devin astfel un instrument de oportunitate, nu norme universale. Până când acest lucru nu se va schimba, indignarea va rămâne selectivă, responsabilitatea va fi conditională și impunitatea va deveni politică de stat.