Integrarea facțiunilor înarmate rămâne una dintre cele mai mari provocări ale Siriei

Provocările integrării facțiunilor înarmate în Siria

Când conflictul civil din Siria s-a încheiat în decembrie 2024, cu prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad, sute de mii de cetățeni continuau să dețină arme. De-a lungul celor aproape 14 ani de război, facțiunile înarmate s-au înmulțit, incluzând o gamă largă de grupuri de opoziție în nord-vest, forțele militare și milițiile regimului din centrul și vestul Siriei, Forțele Democratice Siriene (SDF) din nord-est și o rețea complexă de miliții în sud, fără a uita de ISIS și al-Qaida.

În acest context, demilitarizarea societății și reunificarea țării se dovedește o provocare deosebit de dificilă pentru autoritățile de tranziție ale Siriei. Procesul de dezarmare, demobilizare și reintegrare a grupurilor înarmate, în timp ce se stabilesc noi forțe armate și un sector de securitate reformator, se află în centrul proiectului de construcție a unui stat de tranziție în Siria.

Recent, conflictele intense dintre forțele guvernamentale și SDF în Alep au scos la iveală consecințele eșecului în rezolvarea provocărilor integrării. În decembrie 2024, forțele armate ale regimului al-Assad au fost dizolvate rapid, iar un proces de stabilire a statutului a fost inițiat, permițând foștilor soldați să se înregistreze și să solicite eliberarea în viața civilă sau să se reinscrie în noua armată.

Cu toate acestea, mii de oameni au ales să nu participe la acest proces, în special în regiunea de coastă, unde minoritatea alawită domină. Mulți dintre cei care au evitat procesul s-au întors în comunități rurale, iar sute au format facțiuni anti-guvernamentale care au efectuat atacuri la nivel scăzut asupra forțelor guvernamentale, culminând cu o campanie coordonată pe 6 martie, care a ucis peste 100 de persoane din rândurile guvernului și a generat o săptămână brutală de violență.

În ultimele luni, mai mulți foști membri ai regimului au fost instruiți și s-au alăturat noilor forțe de securitate ale Siriei. Totuși, luptele continuă, parțial din cauza sprijinului financiar din partea unor lideri ai regimului al-Assad, acum în exil în Liban și Rusia. Acest lucru subminează capacitatea Siriei de a-și restabili legăturile cu Libanul și Rusia și complică, de asemenea, poziția geopolitică a acestor țări în regiune.

Guvernul de tranziție al Siriei caută, de asemenea, să reconstruiască Ministerul Apărării și Ministerul de Interne, cu diverse unități de forțe de securitate publică. Deși toate grupurile de opoziție au fost tehnic dizolvate, unele continuă să existe, formând aproape 20 de divizii ale armatei. Unele facțiuni cu legături îndelungate cu Turcia beneficiază de un suport militar mai mare decât altele.

Pe de altă parte, Ministerul de Interne a preluat responsabilitatea securității interne, ceea ce a dus la o semnificativă îmbunătățire a situației de securitate în multe zone ale țării, inclusiv pe coasta siriană.

Provocarea strategică cea mai semnificativă pe care o întâmpină tranziția Siriei este reprezentată de problemele teritoriale nerezolvate în nord-est, cu SDF, și în sud, în guvernoratul Suwayda, predominant Druze. Cele două regiuni prezintă grupuri înarmat care contestă autoritatea de la Damasc, generând tensiuni și conflicte persistente.

În concluzie, procesul de integrare a facțiunilor înarmate în Siria este strâns legat de politica internă și de provocările emergente din cadrul tranziției, iar sprijinul internațional reconfirmat pentru guvernul de tranziție oferă un cadru esențial pentru a facilita acest proces. Totuși, atâta vreme cât provocările geopolitice persistă, integrarea va rămâne incompletă și o sursă continuă de instabilitate.